Coș de cumpărături

Nu ai produse în coș

TOTAL:
0,00 lei

Episodul 11 | Color vorbește neptuniană

Să vorbești neptuniană nu e greu. Trebuie doar să vorbești subțire, subțire de tot și să inversezi literele în cuvintele pe care le spui. Adică, să nu spui ”bună!”, ci ”ănub!”, să nu spui ”foame”, ci ”emaof”. Și tot așa. În plus, că să te audă uriașii, trebuie să vorbești folosind o voce foarte foarte subtire. Încearcă!, sigur o să reușești din prima.

Color a învățat repede ce trebuia să spună. Lumi, Selfi și Music i-au pus pe hârtie un discurs interesant. Music a compus chiar un cântecel pe care urma să îl fredoneze în timp ce Color vorbea neptuniană. Că să aibă, zicea el, coloana sonoră. Așa cum se întâmplă în filme, când actorii fac lucruri extraordinare.

Monstruleții ne-au făcut apoi semn că proba cea de-a treia stă să înceapă. Ne-au chemat într-o altă cameră, mai mică, unde Color și doi neptunieni s-au așezat față în față, fiecare pe câte un scaun. Apoi, Color a început să vorbească. Iar noi ne-am abținut să nu râdem, pentru că suna așa de haios în timp ce vorbea limba aceea ciudată. După o vreme, s-a oprit. Și apoi s-a lăsat liniștea în camera de concurs.

Ne-a fost teamă că neptunienii s-au supărat, pentru că multă vreme după aceea n-au mai zis nimic. Au continuat să se uite la noi, de parcă am fi fost de pe altă planetă (evident, chiar eram). Tocmai când credeam că ne-am poticnit la ultima probă, unul dintre monstruleți, cel mai înalt, s-a ridicat și, cât era de mare, a făcut o plecaciune adâncă în fața noastra. Și ne-a spus ceva ce, în traducerea lui Selfi, suna cam așa:

- Ne-au vizitat, până acum, mulți omuleți de pe alte planete. Cu toții ne-am întrecut și pe toți am reușit să îi învingem în concursuri diverse. Când ați apărut pentru prima dată, ne-am uitat la voi și ne plictisisem să vedem iar și iar omuleți care nu sunt în stare să câștige niciunul din concursurile noastre. Recunosc, am fost foarte aproape să dispărem atunci când ne-am întâlnit prima dată. Ne plictisisem să tot câștigăm.

La prima probă, animăluțul vostru ne-a arătat că pentru voi nu conteaza doar să învingeți, cu orice preț. Și a fost exact ce voiam să vedem. Prietenul nostru a trebuit să se chinuie să între în sticla și să pară bolnav, pentru că voiam să vedem cum reacționa Timok. Dacă ar fi continuat cursa, am fi știut că sunteți la fel ca ceilalți omuleți care ne-au vizitat. Interesați doar să câștigați ceva pentru voi și nimic mai mult. Dar Timok ne-a arătat că nu e așa. Dacă ar fi continuat cursa, n-ar fi găsit niciodată butonul de la capătul camerei. Pentru că butonul ar fi dispărut, odată ce Timok mergea mai departe, fără să-l ajute pe prietenul nostru. Și pierdeați concursul. Plecați de aici fără pecetea de pe Neptun.

Apoi, ne-am dorit și noi să câștigați, pentru că începusem să ne atașăm de voi. Ne-a uimit cât de repede a învățat Selfi să înțeleagă ce vorbim. Știți, acum multe sute de ani, pe Neptun s-a întâmplat să ajungă un omuleț de la voi, a cărui navă s-a stricat în drumul spre Pluto. A venit fără să ceară ceva de la noi, așa că l-am tratat ca pe un prieten. Așa ne-a considerat și el, probabil, pentru că ne-a lăsat, la plecare, un caiet scris cu toate cuvintele limbii voastre. Pe vremea aceea, noi nu vorbeam deloc. Atunci când aveam nevoie să spunem ceva, dădeam din mâini, din urechi sau din nas și așa ne înțelegeam. Omulețul vostru de pe Pluto ne-a arătat că e important să vorbim, că așa putem să ne înțelegem mai bine.

Când a plecat, ne-a lăsat un caiet cu foi transparente, pe care scrisese toate cuvintele limbii voastre de pe Pluto. Am aflat acum, de la Selfi, că probabil strămoșii noștri, când au primit acel caiet, n-au întrebat și cum se poate folosi el. Cum se pot citi cuvintele de acolo. Așa că, din întâmplare, l-au deschis invers și au citit cuvintele așa cum v-a arătat vouă Selfi mai devreme.

De sute de ani, deci, noi am învățat să vorbim invers limba voastră. Și, pentru că bunicii și străbunicii noștri au vorbit limba cu o voce subțire, subțire de tot, așa am învățat și noi să o vorbim. Iar astăzi, dacă vă uitați la noi, suntem niște ființe foarte înalte, chiar înfricoșătoare pentru cei ce ne privesc. Atunci când deschidem gura și vorbim, însă, o facem ca și cum am fi niște mici șoricei speriați. Recunosc, e haios, spuse el, râzând.

M-am uitat la uriașul neptunian și, dintr-o dată, mi s-a părut extrem de apropiat, așa. Erau de treabă monstruleții ăștia, serios. Iar faptul că au amintit de isprava mea de la prima proba m-a făcut să-i iubesc de-a dreptul.

Ne-am strâns cu toții în brațe, apoi ne-am strâns în brațe cu monstruleții de pe Neptun. Urma să mergem în sală lor cea mai importantă și să fim primii omuleți care au primit, vreodată, pecetea uriașei planete Neptun.

Whoaaa. Mi s-a zgribulit părul pe mine de plăcere. Mmmmmik.

Unii fug doar să învingă
Alții fug pentru că vor
Mulți vor doar să ne convingă
Că-n sport nu dai ajutor

Eu sunt micinik, gandesc simplu
Am în schimb un suflet mare
La concursuri, spre exemplu
Dau tot ce sunt eu în stare

Însă, dacă lângă mine
Cineva s-a lovit rău
Mă asigur că e bine
Nu fug ca un popândău



← Vezi episodul trecut
LASĂ UN COMENTARIU

Te rugăm să ai în vedere ca toate comentariile sunt moderate înainte de publicare.


SUS