Coș de cumpărături

Nu ai produse în coș

TOTAL:
0,00 lei

Episodul 18 | Culorile din mintea noastră



Știam că Lumi era obișnuită să transmită celorlalți gânduri bune atunci când lumina, dar n-o auzisem niciodată vorbind așa cum trebuia să o facă acum. Eram deci curios ce urmează. Și-a urmat ceva interesant. Tare interesant!

- Când eram mică, eram obișnuită să fiu în centrul universului. Familia mă trata așa. Prietenii mă tratau așa. S-a întâmplat de atâtea ori, încât am început să cred că așa e lumea. Că eu, Lumi, am fost menită să-i stau în centru, iar ceilalți s-au născut doar pentru a-mi face pe plac.

Am uitat că prietenia e o stradă cu două sensuri, că pentru prietenii tăi trebuie să și faci lucruri, nu doar să aștepți să facă ei. Și, în timp, centrul universului s-a transformat în altceva. Îmi petreceam zilele îmbufnată pe un prieten sau altul care nu se ridicau la standardele mele ori nu făceau întocmai cum spuneam eu. Le ceream, iar și iar, dovezi că sunt prietena lor cea mai bună. Îi sufocam cu cererile mele, fără să mai dau ceva în schimb.

Apoi, lumea s-a schimbat. Am crescut. Prietenii mei și-au găsit alți prieteni, unii care să nu le ceară mereu să-i pună pe primul loc. Mi-era din ce în ce mai greu să mă înțeleg cu alți copii. Mă simțeam trădată, supărată, convinsă că toți ceilalți au ceva cu mine.

Până am întâlnit-o pe Molk. Era cam de vârsta mea și veselă ca o minge de foc. Ne jucam împreună de dimineață până seara. Într-o dimineață, însă, n-a mai venit la locul de joacă. Iar eu m-am supărat iar, convinsă că prietena mea își găsise altceva mai bun de făcut. După o săptămână, eram atât de furioasă, încât am refuzat să mănânc. Părinții mei erau foarte îngrijorați.

Apoi, am aflat că Molk era în Casa Vindecătorilor. Era bolnavă rău. Și mie nici măcar nu-mi dăduse prin cap să întreb ce s-a întâmplat cu ea. În schimb, am preferat să stau multe zile supărată, convinsă de lucrurile care îmi treceau mie prin cap. Molk s-a făcut bine, suntem încă prietene.

Dar atunci am învățat ceva. Dacă vrei să ai prieteni, trebuie să-ți pese de ei. Să le porți de grijă, să întrebi dacă sunt bine. Să nu mai presupui lucruri rele despre ei doar pentru că așa pare la prima vedere.

Ceva s-a schimbat atunci. Și, în loc să-mi fac griji în primul rând pentru ce-mi dau mie ceilalți oameni, am început să mă gandesc mai întâi la ce le dau eu lor. În loc să-i oblig să-mi spună dacă sunt cea mai buna prietena a lor, am început să le spun eu lor că-mi sunt prieteni.

Așa am ajuns să mă gândesc că aș putea fi Luminator. Și apoi am luminat, ani de-a rândul, bucăți întregi din orașul nostru. Fără să mă gândesc la faptul că fac ceva extraordinar, fără să-mi imaginez că acei oameni mă consideră într-un anume fel pentru că sunt Luminator. Mulți oameni, însă, mă apreciază pe Pluto pentru felul meu de-a fi. Pentru că răspândesc bunătatea în jurul meu. Pentru că dau fără să cer nimic în schimb.

Pentru că îi accept pe ceilalți așa cum sunt ei. Oamenii buni pot face și lucruri rele câteodată, dar asta nu înseamnă că sunt doar oameni răi. Oamenii deștepți pot face și prostii câteodată, dar asta nu înseamnă că sunt doar proști. Toți greșim și e important că oamenii din jur de ne dea câte-o nouă șansă, atunci când greșim.

Știu că voi, ființe de pe Uranus, înțelegeți bine ce spun. Noi nu avem furtunile de aici, să ne dea iar viața atunci când îmbătrânim. Avem, însă, o groază de mici ajutoare, precum Molk, ajutoare care ne îndreaptă calea atunci când e cazul.

Ce vreau să vă spun și cred că nu știți e simplu: am trăit multă vreme fără să știu ce înseamnă prietenia adevărată. Apoi, când am descoperit-o, mi-am dat seama cât de mult îmi lipseau prietenii până atunci. Și am o groază de prieteni pe Pluto. Și eu și familia mea.

Și cred că voi, ființe de pe Uranus, sunteți prietenii noștri. Iar prietenii nu se gândesc la ce vor primi de la ceilalți, ci mai degrabă la ce le-ar putea oferi.

Lumi s-a oprit acolo, iar valul de lumină a pornit aproape imediat. Era semnul că reușisem să obținem pecetea lui Uranus.

Doar că, pentru ca mingiuțele de pe Uranus să ne dea pecetea, trebuia să mergem la un bal. Iar eu, când e vorba despre baluri, dansez și mă învârt precum o prințesă cu blană. Mda, sună ciudat.

 


← Vezi episodul trecut
LASĂ UN COMENTARIU

Te rugăm să ai în vedere ca toate comentariile sunt moderate înainte de publicare.


SUS