Coș de cumpărături

Nu ai produse în coș

TOTAL:
0,00 lei

Episodul 4 | Nava

Când m-am întâlnit prima dată cu Nava, mi-a fost frică de ea. Mie, neînfricatul Timok, mi-a fost frică de ceva. Nu e rușine să recunoști asta, să știi. Până la urmă, frica e un sentiment bun, pentru că ne ajută să fim atenți la pericolele ce ni s-ar putea întâmpla. 

Frica ne face corpul mai rapid, vederea mai ageră și auzul mai bun. Bineînțeles, imediat ce vezi că îți e frică de ceva, trebuie să te gândești cum poți depăși frica respectivă. E simplu. Să spunem că mi-e frică de cineva. Mă uit la persoana aceea și apoi, imediat ce simt că îmi e frică, mă gandesc cum as putea rezolva problema. Ce soluții am? Gândește-te ce ai face tu într-o astfel de situație și discuta cu oamenii mări din jur cum e mai bine să procedezi. 

Așa am făcut și eu. M-am apropiat mult de Lumi și Color, ca să fiu sigur că mă apără. Și, stând acolo, am început să mă uit în jur. M-am uitat la Navă, am ridicat bine capul să văd cât de mare era. Era mare-mare de tot și arăta ca o minge cu niște țevi în jurul ei. Ca și cum mingea ta de la joacă ar fi avut în jurul ei niște antene uriașe ce o ajutau. Nu știu la ce o ajutau.

Apoi Nava mi-a vorbit. M-a strigat ”Timok, Timok, ce bine că te văd!”. Și avea așa o voce blândă și frumoasă, încât mi-a mai dispărut din frică. Dar am rămas atent, pentru că știu că vocea frumoasă poate fi doar o păcăleală. 

 

/ 1

Am mers după Lumi și Color pe un fel de drum de fier care intra în Navă și m-am trezit la noi acasă. Am ieșit repede să mă uit prin ce magie mă putuseră aduce acasă așa de repede, dar afară era doar drumul ăla de fier și oamenii care se uitau la noi. 

M-am speriat iar și am intrat repede înăuntru, în casă. Am uitat de sperietură imediat ce mi-am văzut acolo culcușul și porția de mâncare. M-am așezat și m-am gândit.

Hmm, ce magie să fie și asta? Cum să fi reușit să aducă casa noastră și să o înghesuie în Navă? Apoi, i-am auzit pe Music și Selfi cum vorbeau despre cât de buni au fost constructorii, atunci când au făcut nava aceea extraordinară să semene cu casa noastră.

Mi-a plăcut nava și m-am înțeles bine cu ea de atunci înainte. Părea că are grijă de noi și am considerat-o mereu parte din familia noastră. Nava cea mare și noi cei cinci omuleți și miciniki, plecăm în cea mai mare aventură din viața noastră.

Hai să îți spun puțin despre navele cele mari, care călătoresc sus, sus de tot, acolo unde nu mai există zgomote și nici aer și nici toate lucrurile cu care te întâlnești tu pe Pământ. Vezi tu, acolo unde trăiești, pe Pământ, exista o forță invizibilă care ne atrage pe toți spre suprafața Pământului. Se cheamă gravitație și din cauza ei e complicat să sari foarte sus în aer, atunci când vrei să sari. 

De fapt, imediat ce ai sărit, forța asta se pune pe treabă și te trage în jos spre Pământ. Ca să zboare, tocmai pentru că e nevoie să facă față acestei forțe invizibile, păsările au nevoie să dea mereu din aripi. 

Dacă te-ai uita cu atenție, atunci când zboară, păsările pare că se ridică puțin și cad puțin, se ridică și cad, mereu și mereu. Când cad, le trage acea forță în jos, iar când se ridică, reușesc să folosească aripile și să fie mai puternice forța despre care îți povestesc.

Forța aceea aproape magică se cheamă gravitație. Din cauza ei, o minge căreia îi dai drumul din mână nu va zbura în sus sau în stânga ori dreapta, ci va cădea în jos. Dacă vrei să faci mingea să sară în sus, trebuie să o lovești cu putere. Și, cu cât vrei să o trimiți mai sus, cu atât mai multă putere trebuie să ai atunci când o lovești. 

Așa e și cu navele acestea care zboară printre stele. Ele au nevoie, că să poată pleca de pe Pământ, de o forță extraordinară, care să bată forța gravitației ce le tot trage în jos. De aceea au motoare gigantice care scot flăcări și le împing cu putere spre cer. 

Apoi, imediat ce au zburat suficient de sus, forța de gravitație scade, iar nava are nevoie de mai puțină putere. Când ajung sus, sus de tot, navele plutesc fără să aibă nevoie de motoare sau vreo putere specială. Acolo, în spațiu, printre stele, și oamenii plutesc în interiorul navelor, pentru că nu mai există forța de gravitație care să îi tragă în jos.

Și-o să îți povestesc mai multe despre nave și puterile lor speciale în viitor, pe măsură ce aventura noastră va continua. Până atunci, ține minte.


Sari în sus, sari fără teamă
Ea te trage spre Pământ
Gravitație se cheamă
Poți să mă crezi pe cuvânt



← Vezi episodul trecut
LASĂ UN COMENTARIU

Te rugăm să ai în vedere ca toate comentariile sunt moderate înainte de publicare.


SUS