Lumi se trezi devreme. Se simțea mai agitată ca oricând, însă nu se gândi prea mult la asta. Se pregăti în liniște pentru ziua care urma. În câteva ore, trebuia sa fie la biblioteca orașului, luminator în secțiunea cărților despre știință. Îi plăcea la nebunie să facă asta și, de când reușise să obțină rolul de Luminator, se trezea dimineața plină de entuziasm. Era prima din familia ei care putea lumina un loc atat de important și asta o făcea să simtă că plutește de bucurie.
Luminator era tot ce-și dorise să fie. I-a luat ceva vreme să învețe cum se face. În fond, mulți credeau că e suficient să stai undeva și lumea se umple de culori. Doar ca ea știa că nu e vorba doar despre asta. Lumina e de multe feluri. E lumină tristă, lumină supărată, lumină speriată sau lumină veselă. Iar ea, în toți anii de școală, învățase cât de important e să transmiți celor din jur lucruri bune, nu doar să le luminezi calea.
După toate standardele de pe Pluto, ea era un luminator extraordinar. De câte ori mergea la bibliotecă, prezența ei nu doar că îi ajuta pe ceilalți să citească, ci le dădea o stare de bine, o stare ca atunci când stai seara în pat, după o zi grea, și te gândești că în ziua aceea ai făcut multe lucruri bune și că meriți un somn cu adevărat liniștitor.
În clipele acelea, când aștepți somnul să vină, în secundele în care te bați cu ochii să-ți rămână închiși, simți în suflet o bucurie fără margini. Așa simțea și Lumi atunci când stătea la biblioteca.
Și ăsta era secretul datorită căruia, pentru mulți omuleți, biblioteca devenise locul în care mergeau pentru a îmbrățișa senzația liniștitoare răspândită de Lumi în jurul ei. În timp, aripa de bibliotecă dedicată științei devenise cunoscută, mai degrabă, ca aripa de bibliotecă a lui Lumi. Iar oamenii se adunau, din ce în ce mai mulți în fiecare zi, până când biblioteca a trebuit să mute secțiunea de știință într-o sală în care, în trecut, se țineau balurile de final de an.
Așa se face că acum, când citești aceste rânduri, Lumi se plimba printr-o sală imensă, zâmbind și răspândind în jurul ei senzația că toate grijile lumii, oricât de mici sau mari ar fi, dispar, una cate una, atunci când nu le mai vedem ca pe niște monștri înfiorători, ci ca pe mici obstacole pe care trebuie să le depășim prin planuri bine construite.
Într-un fel, Lumi le arăta omuleților că, dacă privesc lumea prin lentilele colorate ale speranței că orice obstacol poate fi depășit, lumea le răspunde într-un fel miraculos, ajutându-i să găsească planul cel mai bun.
Ca să poată ajunge atât de pricepută în munca de la bibliotecă, Lumi se luptase ani de zile cu mintea și sufletul ei. Se luptase să înțeleagă de unde vine bunătatea și cum o poți transmite altora, de unde vine liniștea aia pe care o tot căuta. Doar târziu a înțeles că va găsi liniștea atunci când va înceta s-o mai caute. Cand va înceta să-și mai dorească ceva anume și se va concetra doar pe munca ei de luminator.
E ca atunci când ți-e frică de un test sau de un examen. Când transpiri la gândul că s-ar putea să iei notă proastă și că toate relele lumii se vor abate asupra ta. Poți continua să-ți faci griji, iar mintea să ți se blocheze pe ideea că are în față un pericol imposibil de înlăturat. Sau poți alege să înveți, să te pregătești cât poți tu de bine, urmând ca la test să faci tot ce poți.
O să vezi că, învățând pentru ca îți plac lucrurile despre care înveți, nu pentru că vrei să iei note mari la scoala, vei începe să iei note mari tocmai pentru că în mintea ta s-a întâmplat o schimbare miraculoasă. Vei face din materiile pe care le înveți o pasiune și, ori de cate ori vei da un test, va fi imposibil să nu știi răspunsul. Atunci când te bucuri de lucrurile pe care le faci, viața îți oferă deseori surprize plăcute.