Daca blânda Lumi și visătorul Color și-ar fi imaginat vreodată cum va arăta băiețelul lor, sigur nu s-ar fi gândit la Music. Era diferit de tot ce transmiteau părinții lui. Îi plăcea muzica, îi plăcea să cânte cu voce tare și să îi facă pe cei din jur să se simtă bine, să-i umple de energia pe care muzica, și doar muzica, o putea crea. Mișcările lui aveau, întotdeauna, ceva dintr-un dans neștiut.
Compusese primele sale melodii undeva la 2 sau 3 ani. Erau doar niște lălăieli și atât, dar Color și Lumi își dăduseră seama că aveau în față un copil care simțea muzica altfel decât cei din jur. Apoi, pe măsură ce creștea, Music le dovedise că, pentru el, muzica nu e doar ceva ce-i plăcea. Nu era doar sunet sau ritm, nu era doar vers ori refren. Pentru el, muzica era însăși viața și o vedea în zeci de mii de culori.
Sunt multe momente în care, dacă asculți o melodie, îți intră pe o ureche și îți iese pe cealaltă. Nu dai atenție nici versurilor și nici altor lucruri. Doar auzi ritmul și, eventual, bați ușor din picior, dar te gândești la altele. Sunt însă și momente în care, atunci când auzi o melodie, îți intră cumva în suflet. O simți acolo, înăuntru, și trezește în tine amintiri și sentimente nemaipomenite.
Sunetele au o putere mult mai mare decât să-ți sune în urechi. Vibrația lor, înaltă sau joasă, îți trece prin corp ca o energie extraordinară și te poate face să-ți schimbi cu totul starea de spirit. O să vorbim mai târziu, în poveste, despre capacitățile extraordinare ale sunetelor, dar să revenim la Music și la puterea lui, de care nu era foarte conștient, de a transforma lumea din jurul lui cu ajutorul energiei sunetului.
Vocea se apropiase mult, iar Lumi și Color văzură, peste gard, o claie de neoane care adăposteau, în mijlocul lor, căștile de care Color era nelipsit. Căștile luminau în culori ce se schimbau rapid, odată cu ritmul. Claia de neoane se mișca de sus în jos și de jos în sus, ca și cum, dincolo de gard, un animal misterios ar fi ales să-și zbenguie bucuria pe ritmurile unui cântec doar de el auzit.
Odată ce ajunse la poartă, Music îi văzu pe părinții lui, chiui tare de bucurie și le sări în brațe așa cum fac toți copiii din lume. Vezi tu, pe Pluto, omuleții de acolo n-au nimic diferit de noi, oamenii de pe Pământ.
Deși credem, de multe ori, că oamenii care sunt altfel decât noi că înfățișare ar trebui să fie altfel decât noi pe dinăuntru, nu e niciodată așa. Și ei iubesc, și ei visează, și ei se bucură ori se întristează. E complicat, deci, să-i judeci pe alții doar pentru că ți se pare că arată altfel decât ești obișnuit.
Cât despre omuleții de pe Pluto, ce-i face ființe extraordinare e că au reușit să trăiască în cea mai neagră noapte din lume pe care, cu abilitățile, cunoștințele și pasiunea lor, au transformat-o într-o lume plină de culoare și de viață.
– Mamiii, să îți zic cantecul pe care l-am compus astăzi. Mi-a venit în minte pur și simplu, când mă gandeam la ce mi-aș dori să fac în viitor. Și a ieșit așa, repede-repede, fără să mă gândesc foarte tare la el. Se cheama ”zbor pe un nor” și mi-am imaginat cum ar fi să mergem și noi pe o lume unde se poate trăi la suprafață.
Color îl privi surprins și se gândi, pentru prima dată în viața lui, că Music ar putea avea mult mai multe puteri decât pasiunea asta pentru muzică. O privi pe Lumi și îi citi în ochi faptul că, probabil, se gândea la același lucru. Foarte bine, își spuse, acolo unde mergem noi, sigur va fi util să adunăm toate puterile din lume, să ne ajute la nevoie.