Nava

A doua zi dimineață, Color și Lumi plecară spre Casa Conducătorilor, să afle mai multe despre drumul pe care trebuiau să îl facă până la Pământ și despre ce-ar fi trebuit să discute cu pământenii. 

Pe drum, se ținură de mână așa cum n-o mai făcuseră de multă vreme. Și priviră în jur, admirând casele, omuleții și culorile vii de pe Pluto, ca și cum ar fi vrut să se hrănească din locul acela pentru multă vreme de aici înainte. Color zâmbea într-una și, la un moment dat, Lumi îl întrebă ce tot avea de chicotea mereu:

– Am citit aseară o carte, îi răspunse el în timp ce se apropiau de Casa Conducătorilor. O carte veche, scrisă de cineva care, acum multă vreme, a călătorit pe Pământ, așa cum ne pregătim și noi să o facem. Se spune că e ultimul dintre ai noștri care a mers acolo. Și, dincolo de drum și de peripețiile din spațiu, am aflat că, imediat ce părăsim Pluto, căpătăm puteri speciale. Nimeni nu știe de ce se întâmplă acest lucru. Puteri care acolo, pe Pământ, ne fac să apărem ca niște super-eroi. Îți dai seama?

– Puterea mâncatului continuu, chicoti și Lumi în timp ce își privea soțul cu drag. Puterea de-a râde non stop. M-ai făcut curioasă să văd ce puteri vom căpăta cu toții, după ce plecăm. Până atunci, hai să vedem ce vor oamenii ăștia de la noi. Eu vreau, oricum, să le spun una-alta, pentru că prea ne-au luat pe nepregătite. Măcar să vadă că nu e politicos ce au făcut.

Și intrară așa, mână în mână, râzând cu gura până la urechi, în Casa Conducătorilor. Și erau o pereche nemaipomenita, printre toți omuletii aceia seriosi din jurul lor. Vezi tu, pe Pluto, Conducătorii sunt omuleți care își iau mereu rolul în serios. Sunt mai certăreți decât ceilalți, dar asta nu înseamnă că nu sunt drepți și cinstiți atunci când iau decizii. 

În câteva minute, erau deja într-o cameră mare, unde mai bine de zece Conducători îi priveau atent, studiindu-le fiecare mic detaliu din îmbrăcăminte ori atitudine. Lumi și Color se simțiră ca la școală, atunci când te scoate cineva la tablă și tu stai acolo, așteptând să te întrebe ceva, sperând că vei ști să răspunzi la întrebare. 

– Lumi și Color Escu, începu omuletul târșâit care venise la biblioteca lui Lumi în ziua precedentă, v-am ales pe voi pentru că membrii familiei voastre adună laolaltă mai toate cunoștințele și puterile pe care le au locuitorii planetei noastre.

– Ne-am gândit că, atunci când veți călători în familie, va fi mult mai ușor să treceți peste drumul lung spre Pământ și înapoi, că veti învăța împreună și împărți mai ușor, fără greutățile pe care le-ar întâmpina alții, toate piedicile pe care le veți întâlni.

– Avem încredere în voi și știm că ne veți reprezenta cu succes într-o misiune simplă: să-i convingeți pe pământeni că Pluto e planetă și nu altceva. Că nu se pot juca cu casa noastră fără să ne întrebe și pe noi despre asta.

Vă oferim, pentru călătorie, cea mai bună navă pe care au putut-o asambla Constructorii. E rezultatul multor ani de cercetare și e, cred eu, cu mult peste toate zvonurile care circulă pe Pluto despre puterile navelor noastre spațiale. Vă urăm mult succes și vom ține legătură pe toată perioada călătoriei, dacă aveți nevoie de sfaturile noastre.

Drum bun!

Și, ca la un semn invizibil, toți cei zece conducători se ridicară deodată, ieșind din cameră într-un rând ordonat și tăcut. În urma lor, Lumi și Color priveau muți de uimire, ca și cum scena s-ar fi petrecut la televizor, în altă lume și nu acolo, la doar câțiva metri de ei. Rămăseseră singuri. Se uitară unul la altul, încercând să înțeleagă ce ar trebui să facă în continuare.

– Le-ai zis-o, începu Color să râdă. Și îi prinse mâna lui Lumi într-o atingere caldă și relaxantă.

Lumi nu apucă să mai spună ceva, pentru că în spatele lor se auzi un glas care le spuse simplu:

– Nava e gata să vă primească. 

Și omulețul ce rostise vorbele se întoarse brusc și ieși pe ușă, făcandu-i pe Lumi și Color să alerge după el. Se gândeau amândoi că probabil nava e pregătită, nu că îi așteaptă, că doar n-o fi o ființă ca și ei, să-i aștepte undeva. Câteva minute mai târziu, își dădură seama că omulețul spusese adevărul. Nava îi aștepta și, mai interesant de atât, chiar avea chef de glume:

– Buna dimineața!, Lumi și Color, se auzi un glas dulce și haios de undeva de peste tot în jurul lor. Dar ce fețe de micinik aveți astăzi!, continuă vocea, amuzată.

În față, într-un hangar, o navă cum nu mai văzuseră niciodată sclipea ca un stol întreg de fluturi argintii. Era mult mai înaltă decât orice bloc văzusera ei vreodată, decât orice pom sau orice lucru despre care citiseră în toată viața lor. 

Era că un balon, deși nu asta îți rămânea în minte când o priveai pentru prima dată. Nu. Îți rămânea în minte scheletul ce părea să o înconjoare, alături de ochii vii cu care nava părea să te privească mereu, oriunde te-ai fi aflat în jurul ei. 

Acum, că se uitau mai bine, părea că nu doar ochii erau acolo, ci și un năsuc mic și rotund și o gură care, de la distanța asta, părea un fel de sistem luminos foarte interesant.

– Daca n-aș ști că ești o navă spațială, as crede că ești un balon, intră Color în jocul ei. Mi-am dorit întotdeauna să zbor cu un balon.

– Păi un balon sunt, replica nava, iar apoi continua. De fapt, dacă tot mergem pe Pământ și tot am primit de citit întreaga enciclopedie de științe a pământenilor, am putea spune că sunt o sferă Dyson. O să vorbim noi, în viitor, despre ce sunt și ce nu sunt eu. Până atunci, hai să vedeți ce camere frumoase v-am pregătit.

Lumi și Color urcară pe rampa ce li se deschise în fața ochilor și pătrunseră într-un spațiu mai familiar decât se așteptaseră. Omuleții de pe Pluto, într-un fel ingenios și neașteptat, construiseră în interiorul navei o replică exactă a casei familiei Escu. Erau acolo și frigiderul și biblioteca și toate celelalte lucruri pe care le știau prea bine. Doar că, noi fiind cu toate, multe arătau cu mult mai bine decât cele de acasă. Ha!, era chiar și culcușul lui Timok. Chiar și mingea lui Music era acolo.

Uimiți, cei doi vorbiră cu nava multă vreme. Dacă la început li se părea ciudat, în scurtă vreme uitară că nu e un alt omuleț cu care vorbesc. De fapt, aveau mereu senzația că vorbesc cu cineva care e chiar în camera alăturată. Și, vorbind, își depășiră toate fricile pe care le simțeau. Înțeleseră că erau pe mâini bune, că ei nu trebuiau să facă absolut nimic, că nava o să meargă singură exact unde trebuie. Ăsta e cel mai important truc ce te poate ajuta să treci peste o frică: să vorbești deschis despre ea, să recunoști. Ai să vezi că și alți oameni din jurul tău simt același lucru, iar frica ta va deveni, deodată, mult mai mică. Fricile se micșorează atunci când le arăți cu degetul în public.

Cât despre Color și Lumi, atunci când se pregăteau să coboare de pe nava, își dădură seama că o considerau, deja, un alt membru al familiei lor. Și, uite așa, deodată, Lumi și Color se gândiră că acum erau o echipă de șase: pe lângă ei doi, mai veneau în călătorie Selfi, Music, Timok și, bineînțeles, Nava. 

Coborâră de pe Navă mult mai senini decât urcaseră și se înțeleseră că o să revină a doua zi, alături de copii, să înceapă să pregătească toate celelalte lucruri de care aveau nevoie, pentru călătorie. Deși, după tot ce văzuseră acolo, era clar că nu va mai fi nevoie să-și aducă de acasă mare lucru. Casa mergea cu ei, nu? Poate doar cărți, jocuri și alte idei care să îi țină ocupați și să îi distreze. 

– Chiar, cum te cheamă?, întrebă Color în timp ce pășea jos de pe rampa de coborâre din navă.

– Cum ai vrea să mă cheme? Constructorii mei nu s-au gândit până acum la un nume. S-au concentrat, mai degrabă, să termine ce aveau de făcut. În plus, probabil că e mai bine să-mi dați voi un nume, nu? Sunt o navă nou-născuta. Dacă ar fi să aveți încă un copil, cum l-ați numi? Unul așa mare și rotund, cum sunt eu.

– Ce-ar fi să te cheme Nava?, întrebă Color. E simplu, e ușor și spune totul despre ține.

– Nava, Nava, repetă vocea jucăuș. Îmi place! O să ne distram! De abia aștept să plecăm, continuă Nava și, în timpul ăsta, Lumi și Color simțiră cum toată frica lor dispare. Plecau în familie pe Pământ. Acum, chiar așteptau călătoria cu multă emoție și erau siguri că Selfi și Music vor fi încântați de Nava.

În următoarele zile, copiii și Nava s-au întâlnit. Selfi și-a adunat multe instrumente, cărți și alte chestii ciudate în mai mulți rucsaci. Color și-a luat mai multe jocuri și cărți care să-i țină mintea ocupată. Iar Music și-a cumpărat cel mai frumos pian pe care l-a putut găsi, să continue să compună muzica și în timpul drumului. Lumi, în schimb, s-a ocupat să ia pe nava mâncare, flori și alte lucruri care să-i ajute să fie multă vreme aproape de toate bunătățile pe care le aveau acasă.

Daca mâine ar trebui să pleci într-o călătorie care ar dura ani de zile, ce ți-ai lua cu ține? E o întrebare usoara, poate, deși atunci când te apuci cu adevărat să strangi, îți dai seama că e mai complicat decât pare. Atunci când pleci la drum, e important să iei cu ține lucrurile pe care le crezi necesare, dar și lucruri care să te ajute să îndepărtezi plictiseala și tristețea. 

Chiar, daca mâine ai pleca într-o călătorie de un an, care sunt cele 10 lucruri pe care le-ai lua cu ține, într-un bagaj mare, mare de tot?