Pluto

Pluto, planeta cu inimă mare

Sus, pe cer, sunt multe stele
Noaptea, îți apar de-ndată
Și, pitită printre ele
E-o planetă minunată

Pluto-i zice, și-i pitică
Unii spun că-i un mister
De ce ea e mult mai mică
Decât Luna de pe cer

Oamenii au tot pozat-o
Ce-i pe ea voiau să știe
Dar apoi au ignorat-o
Și au spus că e pustie

”E doar piatră, vânt și gheață
Și e frig, vaai, ger curat”
Așa că-ntr-o dimineață
Nu i-a mai interesat

Anii au trecut, iar Pluto
Se-nvârtea în continuare
Nu-i păsa că n-au mai vrut-o
Și-au lăsat-o în uitare

Pluto chiar era isteață
Nu-i păsa de nătăfleți
Căci sub scoarța ei de gheață
Trăiau niște omuleți

Despre ei este povestea
Ce ți-o spun acum în grabă
Și sper să se ducă vestea
Că sunt omuleți de treabă

Când, pe Pluto, în trecut
Era piatră, vânt și gheață
Omuletii i-au făcut
Inimă la suprafață

Și acum nu mai are stare
Se-nvârtește mandra foc
Are-o inimă, dar maaare
Cât tot Pluto la un loc

Și acolo, chiar în față
Lângă inima faimoasă
Jos sub pietre și sub gheață
E-o casă și înc-o casă

Orășelul despre care
Îți voi povesti mai jos
Nu e mic, nu e nici mare
Dar e foc, foc de frumos

Casele sunt colorate
Seamănă cu niște mingi
Sunt așa frumos pictate
De-ți vine să le atingi

Ce se vede jos, pe stradă
Parcă-i o minge cu blană
Merge zici că-ila paradă
După oricare persoană

Stai, acum, un omuleț
S-a oprit și-l mângâie
Iar el, ca un nătăfleț
Stă și se tot tânguie

Toarce, latră și schincește
Tace când e luat în brațe
Omulețul când pornește
Dă cu gura să-l agațe

”- Vreau și eu să merg cu tine”
Îi sopteste parcă parcă moțul
Și-l privește-n ochi. Pe bune!
Dă din gene ușor, hoțul

Dar, hai să vedem povestea
Spusă chiar de el, frumos
Și, de vrei, poți să duci vestea
Despre Timok cel haios