În dimineața următoare, m-am trezit devreme. M-am spălat mult, mult de tot, ca blana mea aurie să fie așa, strălucitoare ca Soarele. M-am gândit chiar și să o rog pe Selfi să-mi atunci puțin sclipici în blană, dar apoi mi s-a părut că aș arăta așa, mai puțin fioros, cu sclipici în blană. Ultima dată când am fost la bal, eram încă pe Pluto. Mi-aduc aminte și acum ziua în care Lumi a venit acasă și ne-a spus că
Știam că Lumi era obișnuită să transmită celorlalți gânduri bune atunci când lumina, dar n-o auzisem niciodată vorbind așa cum trebuia să o facă acum. Eram deci curios ce urmează. Și-a urmat ceva interesant. Tare interesant! – Când eram mică, eram obișnuită să fiu în centrul universului. Familia mă trata așa. Prietenii mă tratau așa. S-a întâmplat de atâtea ori, încât am început să cred că așa e lumea. Că eu, Lumi, am fost menită să-i stau în centru, iar
Privit de departe, Color părea că e un actor aflat pe o scenă, unde spectatorii îl urmăreau cu sufletul la gură. Ținea mingea cu o mână, iar cu cealaltă gesticula prin aer, ca și cum ar fi vrut s-o convingă de adevărul pe care i-l spunea: – Când eram mic, credeam că frica e un lucru rău. Că ne blochează și ne strânge în brațele ei înghețate, că ne oprește să vedem lumea așa cum e ea. Când eram
Poarta înțelepților era o minge mare, mare până la cer. Și, undeva în fața noastră, în minge părea că e tăiată o ușă imensă, prin care am trecut cu toții uimiți de minunățiile pe care le vedeam. Dincolo de poarta, în minge cum ar veni, parcă pășeam în altă lume. De jur împrejurul nostru, rafturi ca într-o bibliotecă urcau sus, sus de tot. Iar în ele, stăteau ca un fel de mingi dezumflate, prăfuite și puse acolo de când
Ai intrat vreodată într-un loc de joacă unde sunt multe mingi de plastic? Genul acela de mingi peste care te poți arunca la fel ca într-un bazin plin cu apă? Așa îmi venea mie să fac, în timp ce mergeam printre mingile de pe Uranus. Am mers o vreme printre mingi. Îmi venea să iau câte una în gura și să mă joc așa cum o făceam acasă cu mingea mea preferata. Am scuturat repede din cap, să-mi treacă
În câteva zile, Uranus apărea în fața noastră ca o bilă uriașă. Într-un fel, semăna puțin cu Neptun. Era la fel de albastru și la fel de înghețat. În jurul lui, ca un cerc fin de tot, străluceau 13 discuri. Și da, știu că ești interesat să afli, Uranus era culcat precum butoiul imaginat de Selfi. – Știm ceva despre ființele de pe această planetă?, Întreba Color, iar Nava îi răspunse imediat. – Nimeni n-a reușit să le vadă
Am dormit zile întregi După ce-am fost pe Neptun Mi-a fost frică! Înțelegi? Că nu-s îndeajuns de bun Crănțăneam mereu bezele Mă mutam pe fund, pe burtă Și gândeam, privind la ele Că a fost o cursă scurtă Știi, ne-am descurcat chiar bine În orașul cel pufos Ne-am purtat cum se cuvine Iar ei ne-au primit frumos Iar acum, avem pecetea Prima dintre cele șapte Stai, că mă apucă setea Mă duc să beau niște lapte Mmmm, acum e mult