M-a bucurat atât de mult că a început călătoria noastră printre stele, încât mi-a venit iar cheful să scriu versuri. Vezi tu, noi micinikii, suntem foarte sensibili. Și, atunci când ne bucurăm tare, vorbim în rime. Vorbim între noi, adica, pentru că ți-am zis că nimeni altcineva nu știe că noi putem vorbi și înțelege ce spun cei din jurul nostru. Așa că, scuză-mă, dar nu mai pot, trebuie să-ți spun o poezie: Pân-atunci eram… cevaCa și tine, un piticDar
Când m-am întâlnit prima dată cu Nava, mi-a fost frică de ea. Mie, neînfricatul Timok, mi-a fost frică de ceva. Nu e rușine să recunoști asta, să știi. Până la urmă, frica e un sentiment bun, pentru că ne ajută să fim atenți la pericolele ce ni s-ar putea întâmpla. Frica ne face corpul mai rapid, vederea mai ageră și auzul mai bun. Bineînțeles, imediat ce vezi că îți e frică de ceva, trebuie să te gândești cum poți depăși
În ziua aceea, l-am simțit de departe pe Color. Vezi tu, noi, micinikii, avem un nas foarte fin și simțim orice persoană sau lucru de la o distanță foarte mare. E una dintre puterile noastre cele mai importante. Ușa s-a deschis, iar eu m-am prefăcut că stau nepăsător într-un colț al camerei. Mă jucasem cu Selfi până atunci, iar acum stăteam și pierdeam timpul pe covor. Dar pândeam cu colțul ochiului să vad când intră Color. Au intrat pe rând
Pe cât de mic eram atunci când m-a găsit Color, pe atât de curios eram. Așa că, atunci când m-a dus acasă, m-am apucat imediat să țopăi și să miros tot ce puteam mirosi prin casa lui. Buuun!, mi-am zis după o vreme, pe aici nu trecuse alt picior de micinik, așa că m-am liniștit. Știi, nouă nu ne place să stăm în case în care au stat alți miciniki înaintea noastră. Nu de alta, dar pe Pluto e o
Eu sunt Timok și sunt un micinik. Cum, nu știi ce e un micinik? Hmm, hai să îți povestesc, atunci. Acum mulți ani, noi micknikii arătam ca niște căței. Cu blană aurie și frumoasă, cu urechile fâlfâind, așa, în vânt.Apoi, habar n-am din ce cauză, un strămoș de-al meu a înghițit un balon. El n-a pățit nimic, doar că s-a uitat în oglindă și ce să vadă. Era rotund precum balonul. Și nu mai putea merge normal, ca toți cățeii,
Sus, pe cer, sunt multe stele Noaptea, îți apar de-ndatăȘi, pitită printre eleE-o planetă minunată Pluto-i zice, și-i piticăUnii spun că-i un misterDe ce ea e mult mai micăDecât Luna de pe cer Oamenii au tot pozat-oCe-i pe ea voiau să știeDar apoi au ignorat-oȘi au spus că e pustie ”E doar piatră, vânt și gheațăȘi e frig, vaai, ger curat”Așa că-ntr-o dimineațăNu i-a mai interesat Anii au trecut, iar PlutoSe-nvârtea în continuareNu-i păsa că n-au mai vrut-oȘi-au lăsat-o în