Lumi își puse cizmele cat de repede putu, își aranjă rochia și se uită în oglindă. Părul îi stătea bine. De fapt, părul ei o făcea să râdă, ori de câte ori îl privea. Părea așa, vesel și explodat, ca și cum și-ar fi dorit să fie peste tot, încercând să înțeleagă lumea prin fiecare fir al său. Vedeți voi, părul unui omuleț de pe Pluto e special.
Dacă am fi pe Pământ, am spune că e făcut dintr-un fel de neoane, dar nu tari și rigide ca acelea de la noi, ci flexibile și colorate în toate culorile lumii. Pentru un luminator, parul lui era extrem de important. Lumi îl trata ca pe un bun prieten și îl îngrijea cât putea de bine în fiecare zi. Știa că, fără el, succesul ei ca luminator n-ar fi existat.
Cât despre luminat, ei bine, trebuia să îl vezi ca sa înțelegi cum funcționează. Așa, simplu de tot, gândește-te la un moment în care ți-ai dorit să fie totul bine în jurul tău. Atunci când ți-a fost frică de ceva și ai sperat că o să treci peste primejdie. Atunci când te-ai pierdut de cineva și ai sperat să-l regasesti repede. Atunci când cineva te-a speriat și ți-ai dorit, din toată inima, să treacă sperietura. Încerci?
Gândește-te la momentul acela când ți-ai dorit ca tot răul să înceteze, iar lumea să devină iar calmă și sigură. Eh, atunci când ți-ai dorit lucrul ăsta, au tăcut parcă toate luptele din mintea ta, au amuțit orice sunete din jur și tu, cu toata ființa ta, ai gândit un singur lucru: că totul va fi bine.
Cam așa procedează și omuleții noștri atunci când se pregătesc să lumineze. Nu e ca și cum ar apăsa pe un buton, iar lumea s-ar umple de culori. Nu. Odată ajunși în locul pe care trebuie să-l lumineze, omuleții se opresc, își liniștesc mintea și, ușor ușor, încep să își dorească să se întâmple doar lucruri bune tuturor celor din jur.
Nu e încă foarte clar de ce, iar savanții lor, deși au studiat mult ideea, n-au ajuns încă la nicio concluzie, dar atunci când dorința aceea de bine se conturează din ce în ce mai bine, lumea din jur se colorează. Și culoarea e mai puternică, pe măsură ce omuleții se gândesc mai mult. Pot face asta câteva ore la rând, când sunt schimbați de alți omuleți, la fel de buni și dedicați celor din jur.
La toate astea se gândea Lumi în timp ce mergea pe stradă, pășind ușor spre bibliotecă. Pentru oamenii din oraș, Lumi era o mică celebritate deja. Deși dura puțin, plimbarea ei era deseori întreruptă de omuleți care o salutau și o întrebau ce mai face. Se oprea binevoitoare și stătea de vorbă cu fiecare, gândindu-se că ăsta era rolul ei, cu adevărat. Să lumineze mintea și lumea celor din jur. Cu vorbele sau puterile ei.
La biblioteca era însă mare zarvă. La poarta, mai mulți omuleti discutau aprins și, pentru prima dată după multă vreme, Lumi crezu că aude pe cineva cum se răstește la altcineva. Pe Pluto, o astfel de idee era de neconceput. Sigur se întâmplase ceva grav.
Apoi observă pregătirile și află că la bibliotecă urmă să apară unul dintre conducătorii de pe Pluto. Niciodată nu veniseră aici. De fiecare dată când aveau nevoie de o carte din bibliotecă, trimiteau pe cineva să le-o aducă. De fapt, conducătorii nu ieșeau prea des în lume, preocupați mai tot timpul de problemele pe care trebuiau să le rezolve. Simplul fapt că un conducător își făcuse timp să vină la bibliotecă era nemaiîntâlnit.
Lumi se gândi la toate astea în timp ce își pregătea rondul de luminator. Apoi, imediat ce își intră în rol, uită de zarvă și conducatori și se concentră pe ce știa să facă mai bine. Și timpul trecu repede, așa cum trecea întotdeauna. Apoi, cineva o bătu pe umăr. Și asta nu i se întâmplă prea des unui luminator, pentru că nimeni nu vrea să-l deranjeze în timp ce lucrează.
Se întoarse și văzu în fața ei un omulet mic și ciudat, chiar și după standardele de pe Pluto. Era cam cu un cap mai mic ca ea, îi căzuseră toate neoanele și mergea aplecat într-o parte, de parcă ar fi bătut un vânt puternic ce-l împingea spre dreapta mereu. O privi cu ochi multicolori și îi spuse fără nicio introducere:
– Am votat deja. Vei fi trimisul nostru pe Pământ. Deși n-ar mai fi multe de spus, mă gândesc totuși că o să ai întrebări, așa că te rog să vii la mine la birou mâine după ora 12. Îți vei lua și familia cu tine, dar va trebui să plecați într-o săptămână.
Apoi omulețul clipi des de câteva ori, oftă adânc și se îndepărtă târâindu-și picioarele. Lumi încă tăcea. Și tăcu apoi multă vreme. O fi o glumă? În mintea ei alergau, ca niște miknici speriați, toate gândurile universului. Alergau și se izbeau unele de altele, fără ca Lumi să poată înțelege ceva din ele.
Îi lua o vreme bună până când toate se opriră din alergare, iar mintea începu să pună ordine în lucrurile care o tulburaseră. Își spuse că o să meargă acasă, o să îi povestească soțului ei întâmplarea stranie, o să doarmă și mâine, probabil, va afla că a fost o farsă și viața ei va reveni la normal.
Plecă cu gândul că orășelul în care trăia părea cel mai frumos loc de pe Pluto. Că oamenii erau drăguți ca niciunde altundeva și că nu, n-ar pleca de aici în ruptul capului. Învârti în minte zeci de întrebări, le ignoră apoi, pentru ca, doi pași mai încolo, să reia speriată jocul acela care o obosea peste măsură.
Merse cu pas leneș, răspunse amabilă tuturor celor care o întrebau câte ceva și nici nu-și dădu seama când ajunse în fața casei. Unde o aștepta un munte de bucăți colorate de … ceva. Din când în când, câte o bucată zbura dintr-o parte a grămezii spre cealalta parte și un oftat molipsitor o însoțea în zborul ei scurt și agonizant.
Urmări o vreme cum zboară lucruri prin aer și gândurile ce-i alergau prin cap începură să-și găsească fiecare culcușul său. Simplul fapt că era acasă însemna că toate vor fi în regulă.