Eram așa de nervos, încât se zburlise blana pe mine. Eu când sunt nervos sunt rău, rău de tot. Și fioros. Sunt așa de fioros că și mie mi-e frică de mine. Hoooop!, iar a apărut monstrul ăla cu ochiul lui verde și mânuțele furăcioase. Pare că vrea să se apropie iar de papuceii mei. Ia să-mi trag eu piciorușele sus, să fac puțin ”Vroom” și să plec de aici.
Heeei, Heeei, îmi vine să strig către ceilalți, dar apoi îmi dau seama că nu trebuie să mă audă vorbind. Așa că mă uit la Ceața Furăcioasă și fac ”Vroom” mergând cu spatele. Și nu merg eu mult, că o aud pe Selfi cum îmi spune:
– Timok, stai pe loc. Ne-au înconjurat.
Mă uit mai bine și văd, de jur împrejurul nostru, zeci, sute, mii de frați de-ai lui Ceața Furăcioasă, toți cu un ochi și ochii ăștia de culori atât de multe și de diferite încât părea că suntem într-o mare de fum și de culoare. Oare să se fi supărat că am spus ceva despre monstrul cu papuceii mei? Îmi vine să strig tare că-mi cer scuze, că sunt și eu un micinik mic și haios și, uneori, când sunt speriat fac prostii. Să lase restul lumii în pace și să mă mănânce pe mine în schimb. Când să deschid gura, însă, Lumi începe să vorbească:
– Hei, deci simțiți ce gândesc.
Mă uit nedumerit la ea și îi văd și pe ceilalți cum o privesc, la fel de uimiți. Monștrii, în schimb, pare că se apropie și mai mult de noi. Cred că aici se termină călătoria noastră. Dar apoi o aud pe Lumi cum continuă să vorbească:
– Liniștiți-vă. Am vorbit cu ei în ultimele clipe. Sunt tare drăgălași… saturnienii. De fapt, ei stau ascunși în majoritatea timpului, pentru că lumea lor e tare diferită de lumea noastră. Cum să vă explic. Ei nu se văd unii pe alții decât prin lucrurile pe care le gândesc. Ca și cum gândurile ar fi niște ochelari cu care vad lumea din jurul lor.
Lumi ne strânse pe toți în jurul ei și ne privi cu ochi mari și plini de entuziasm.
– Știți, felul în care saturnienii se văd unii pe alții prin gânduri este ca un joc magic. Imaginați-vă că sunteți într-un parc mare, unde toți copiii se joacă de-a v-ați ascunselea. Dar în loc să vă ascundeți în spatele copacilor sau al tufișurilor, vă ascundeți în gândurile voastre.
– Adică, ne gândim unde să ne ascundem și … puf! am ajuns acolo?, o întrebă Music.
– Exact! răspunde Lumi. Și aceste ființe mai au ceva special. Imaginează-ți că, atunci când te gândești la un prieten, chiar dacă el este în partea cealaltă a parcului, brusc apare lângă tine. Gândurile voastre sunt ca niște punți magice care vă aduc împreună. O să vedeți, când veți crește mari, că există o știință, care se cheamă fizică și care explică multe dintre aceste lucruri.
Selfi își freacă bărbia, gânditoare:
– Deci, când un saturnian se gândește la altul, e ca și cum ar face un pas magic către el? Ca și cum ar fi legați mereu, unul de celălalt și, când e nevoie, se folosesc de legătura asta pentru a se vizita?
Lumi dă din cap cu bucurie.
– Da! Și asta e minunea lumii lor. Ei nu se văd cu ochii, ci cu gândurile. E ca și cum ar picta un tablou frumos în mintea lor și apoi îl împărtășesc cu ceilalți. Acum, au luat această înfățișare pentru că e cel mai blând corp la care s-au putut gândi. Nu voiau să ne sperie.
– Și tu cum ai vorbit cu ei?, o întrebă Color.
– Ei au vorbit cu mine, de când ne-am apropiat de Saturn. Am simțit gândurile lor cu mult înainte să ajungem aici. Nu știam că sunt ei, dar simțeam ceva în aer. Ceva ca o stare de bine. Un fel de … luminator precum cei de acasă, de la noi, care îmi transmitea gândurile lui bune și mă relaxa. A fost extraordinar. Apoi, am început să le simt agitația. Nu voiau să ne sperie. Și atunci am înțeles că sunt ei. Am învățat așa de multe în ultimele ore, dar nu voiam nici eu să-i sperii, deci că am preferat să nu zic nimic până decideau ei cum ni se vor înfățișa. Timok i-a distrat foarte tare. Bine, ei au crezut la început că papuceii sunt micinicii de pe Pluto, iar Timok e un fel de blăniță pentru papucei. Ca un fel de haină să le țină de frig. Apoi, le-am explicat că nu, papuceii sunt doar papucei, iar Timok e moțul de blană de deasupra. Și-au cerut scuze și au vrut să îl mângâie pe Timok cel adevărat, de dată asta, doar că el s-a speriat. Atunci, am spus că-i momentul să vă povestesc despre Saturnieni.
Deci asta făcea monstrul acela cu ochii verzi. Mă rog, nu monstru. Saturnianul acela. Credea că Timok e papucelul. Ce … ciudați sunt și invizibilii ăștia.
În jur, ceața colorată începe să se miște și să danseze, parcă răspunzând la cuvintele lui Lumi. Toți privim, uimiți, simțind că am intrat într-o lume unde te gândești la ceva și el apare. Și mă gândesc, brusc, la bezele mari, albe, super gustoase și pufoase. Și plescăi din limbuță închipuindu-mi cum le mănânc. Și trece un minut, trec două, dar nicio bezea nu apare în fața mea. Mda, deci mie nu-mi merge treaba asta cu gânditul.
– A, și le-am povestit despre misiunea pe care o avem, continuă Lumi. Sunt de acord să ne ajute, dar trebuie să trecem de patru probe, pentru că ăsta e obiceiul din lumea lor. Dacă vrei ceva, trebuie să dovedești că ești suficient de puternic încât să îl obții. Cum se simt foarte prost pentru că l-au supărat pe Timok, îl roagă pe el să fie reprezentantul nostru la aceste probe.
Toată lumea se uită la mine, iar eu m-aș uita în altă parte. Adică cum, se simt… prost și atunci mă pun tot pe mine la treabă? Eu cred că monstrul ăla cu ochi verzi, Ceață Furăcioasă, a păcălit-o pe Lumi și acum vrea să mă fure. Cine știe cât o costa un micinik pe aici, pe Saturn.
Oftez, însă, și trec la treabă. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, mai ales familia mea.
Mi-este frică! Da! îmi e!
Să dau probe-aici în ceață
Nu știu însă, chiar, de ce
Am o stare… șugubeață
Sunt doar probe. Bip. Doar probe.
Stai! Am început ca ei
Dacă vreau să ne aprobe
misiunea alor mei
