M-a bucurat atât de mult că a început călătoria noastră printre stele, încât mi-a venit iar cheful să scriu versuri. Vezi tu, noi micinikii, suntem foarte sensibili. Și, atunci când ne bucurăm tare, vorbim în rime. Vorbim între noi, adica, pentru că ți-am zis că nimeni altcineva nu știe că noi putem vorbi și înțelege ce spun cei din jurul nostru. Așa că, scuză-mă, dar nu mai pot, trebuie să-ți spun o poezie:
Pân-atunci eram… ceva
Ca și tine, un pitic
Dar cu stele-n fața mea
N-a mai contat că sunt mic
Vezi tu, când pornim la treabă
Orice-ar fi: școală, pian
Mergem zilnic, fără grabă
Azi și mâine, an de an
Fruntea sus, chiar nu contează
De e greu sau e ușor
Cei ca noi înaintează
Chiar de mușchii toți îi dor
Și tu ești la fel ca mine
Când vrei, poți să faci minuni
Bine! Uite, chiar de mâine
Vei porni în misiuni
Nu renunți și nu te-alinți
Ca să poți să le atingi
Roaga-i pe bunici, părinți
Să te-ajute să învingi
Fiecare dintre voi
Tu, părinții, chiar pisica
Veți învăța jocuri noi
Și veți uita ce e frica
O dată la șapte zile
Misiuni vin iar, în val
Și așa se fac, agile
Cincisprezece în total
O să mă faci mândru. Foarte!
De le termini dintr-un foc
Și-ți voi spune mai departe
Aventura lui Timok!
