Poarta înțelepților era o minge mare, mare până la cer. Și, undeva în fața noastră, în minge părea că e tăiată o ușă imensă, prin care am trecut cu toții uimiți de minunățiile pe care le vedeam.
Dincolo de poarta, în minge cum ar veni, parcă pășeam în altă lume. De jur împrejurul nostru, rafturi ca într-o bibliotecă urcau sus, sus de tot. Iar în ele, stăteau ca un fel de mingi dezumflate, prăfuite și puse acolo de când lumea. Dacă te învârteai acolo, în mingea cea mare, de jur împrejurul tău erau atâtea rafturi, încât ți-ar fi fost imposibil să-ți dai seama câte mingi se aflau așezate cuminți acolo.
Color vorbea din nou cu mingile de afară, încercând să înțeleagă mai multe despre Poarta Înțelepților și lucrurile pe care trebuia să le facem pentru a primi Pecetea lui Uranus. Apoi, s-a îndreptat spre noi și ne-a povestit:
– Atunci când îmbătrânesc, mingile de pe Uranus se retrag aici, pe rafturile din jurul nostru, și așteaptă să capete iar putere. În această minge mare, o dată la câțiva ani, furtunile puternice de pe Uranus adună atât de multă energie, încât mingile de pe rafturi capătă forțe noi și devin iarăși bucuroase și jucăușe, precum cele de afară. E ca și cum aici ar fi aduși bătrânii lor care așteaptă apoi, o vreme, până când planeta îi ajută să-și recapete puterile și să porneasca iar la joacă. Fiecare dintre micile ființe de pe Uranus au trecut, în timp, pe aici, așa încât nimeni nu râde de cei care se află la un moment dat în rafturile de după Poarta Înțelepților.
Ar fi ca și cum la noi sau pe alte planete din galaxie, nimeni n-ar râde de cei bătrâni și nimeni n-ar considera că bătrânii sunt slabi și demni de milă. Atunci când treci chiar tu prin acea stare, de mai multe ori în viața ta, începi să înțelegi că orice ființă are momente când e puternică și sprintenă, dar și momente în care corpul n-o mai ascultă ca altă dată. Mingile de pe Uranus le spuneau ”înțelepți” celor care stăteau, pentru o vreme, în rafturile de după Poarta și așteptau furtuna ce-i va transforma iar în tineri.
Ascultam cu toții uimiți povestea lui Color. Și mi-am adus aminte cum, oricât de buni erau omuleții de pe Pluto, nu era zi în care un bătrân să nu fie luat peste picior de tineri pentru mersul său greu ori faptul că era cocoșat. Poate că exemplul de pe Uranus merită dus și pe alte planete.
– Ca să luăm pecetea, continua Color, va trebui să alegem două mingi de pe rafturi și să le spunem câte un lucru pe care nu-l știu deja.
– E simplu, răspunse repede Music. Le spun despre cheia sol și cheia fa, le spun despre matematică. Nu cred că pe Uranus au atâtea cunoștințe cum avem noi pe Pluto.
– Atenție, răspunse Color. Mingile de pe Uranus au o putere pe care n-o recunosc așa, oricui. Atunci când stau aici, în rafturi, mingea cea mare sub care stau are rolul pe care antenele îl au în lumea noastră. Captează din spațiu transmisii ale unor emisiuni radio și de televiziune de pe toate planetele sistemului nostru solar. Și, pentru că nu au, cu adevărat, altceva de făcut, mingile învăță. Dacă lucrurile pe care vrei să le spui au fost vreodată povestite de cineva, cândva, într-o emisiune radio ori TV, probabil că le știu deja.
Music a rămas pe gânduri. Ne-am întors cu toții către Selfi și Lumi, ce aveau de obicei soluții atunci când părea că toate drumurile se încurca între ele. Doar că nici Selfi și nici Lumi nu păreau să știe ce-i de făcut. Mai aflasem de la Color că, dacă una dintre cele două mingi va ști deja lucrul pe care i l-am explicat, atunci am pierdut încercarea și, din păcate, va trebui să plecăm de pe Uranus fără pecete.
Ne-am gândit și ne-am răzgândit de multe ori. Music s-a îndreptat spre mingile de pe rafturi și s-a întors, apoi, în ultima clipă, consumat de frica unui eventual eșec. Nimeni nu părea că vrea să-și asume încercarea ce ne putea trimite înapoi acasă, învinși. Cum ne-am fi putut uita în ochii celor de pe Pluto?
Într-un târziu, Color ne-a strâns pe toți în jurul lui și ne-a spus așa:
– Cred că am o solutie la problema noastra. Nimeni nu poate garanta că va fi soluția corectă, dar nu avem de ales. La un moment dat, va trebui să încercăm, nu? Dacă ne-am putea uita unii în mintea celorlalți la fel cum ne uităm la televizor, o să observăm că acolo sunt mai multe feluri de cunoștințe. Lucruri cu care ne-am născut, dar e probabil ca și alții să se fi născut cu ele. Lucruri pe care le-am învățat de la alții, dar e probabil ca și alții să le fi învățat. Și lucruri pe care le-am învățat noi înșine, după toate aventurile prin care am trecut. Dac-ar fi să pariez ceva, atunci as paria că nimeni, niciodată, n-a transmis la radio ori la TV experiențele noastre de când am plecat de pe Pluto. Nimeni n-a vorbit despre lucrurile importante pe care le-am învățat noi în această călătorie. Așa că, dacă ar fi să le povestim mingilor de pe rafturi ceva ce nu știu deja, eu asta le-aș povesti.
Părea o idee bună. În fond, era mult mai bună decât celelalte de până atunci și venise momentul să încercăm. Color s-a dus încet spre rafturi, a luat în mână o minge și i-a povestit ceva ce m-a lasat cu gura cascată.
Dacă vezi bătrâni pe stradă
Să nu razi de ei, promiți?
Poate nu mai pot să vadă
Dar, să știi, o să-i imiți.
Fă-ți o poză, de nu crezi
Și ascunde-o undeva
Peste ani, de vrei dovezi
Pune-o iar în fața ta.
